Sportiva chineză Na Li, câștigătoare în 2011, a fost eliminată, joi, în turul doi la Roland Garros, de americanca Bethanie Mattek-Sands, numărul 67 mondial, scor 5-7, 6-3, 6-2, informează AFP.
Li, cap de serie numărul 6, a fost perturbată de întreruperea meciului din cauza ploii, după ce câștigase primul set și era condusă în al doilea, scor 4-3.
Sands ajunge pentru a doua oară în turul trei la Roland-Garros, după 2011. Cel mai bun rezultat la un Grand Slam este prezența în optimi la Wimbledon în 2008.
Na Li a devenit, în 2011, la Roland Garros, prima reprezentantă a Asiei care a câștigat un turneu de Grand Slam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER